Exploatarea acțiunii simbolice în interesele politicii secundează în mod manifest desfășurarea proceselor politice actuale. În condiţiile în care lumea socială funcționează simultan ca un sistem de relaţii de putere şi ca un sistem de interacțiuni simbolice, relaţiile politice se raportează la o anumită ordine simbolică, fapt care determină o sporire semnificativă a atenţiei acordate elementului simbolic în cadrul acțiunii politice. Exerciţiul puterii devine inseparabil legat de aplicarea așa-numitei „politici simbolice”, de valorificarea resurselor acesteia în interesul fortificării coeziunii sociale a populației, sporirii legitimităţii elitei politice, subordonând-o, în definitiv, intereselor politice (Victor Moraru. Resursele simbolice ale puterii. In: Valorificarea experienței României în contextul integrării europene a Republicii Moldova. Chișinău: ICJPS, 2018, pp. 55-79). Procesul de simbolizare a arenei politice, tot mai pronunţat în ultimul timp, rezidă în transferul de semnificaţii, implicit, în translarea în sfera publică a diferitor ierarhii axiologice. Astfel, discursul politic construieşte spaţiul politic, asigurând circularea mesajelor, cadrul de înţelegere şi interpretare a valorilor, în conformitate cu structura axiologică adoptată. Procesul politic se pretează, în acest caz, explicaţiei prin intermediul construcţiilor simbolice, a căror pondere valorică se află în relaţie directă cu conjunctura social-politică existentă. Operând cu simboluri (sau imagini simbolice), actorii politici le conferă sensuri și semnificații determinate, care se manifestă în formă verbală, figurativă sau plastică. Respectiv, agenda dezbaterilor publice devine legată de ideile, obiectivele și valorile impuse de putere/opoziție și aflate la temelia politicii sale curente. Are loc construirea realității prin stabilirea ordinii gnoseologice, a percepției vieții (în special a percepției lumii sociale) în cadrul unei reprezentări omogenizate a timpului, spațiului, cauzalității, fapt care face posibilă concordanța dorită a spiritelor, după cum a indicat P. Bourdieu, acordându-i puterii simbolice caracteristica de „putere cuasimagică”(Perre Bourdieu. Sur le pouvoir symbolique. In: Annales. Economies, sociétés, civilisations, 1977, 32ᵉ année, N. 3, p. 410), adică, capabilă prin intermediul expresiei să configureze realitatea, să impună viziunea și credința, să afirme sau să schimbe percepția despre lume și, în acest fel, să influențeze lumea. În consecință, conținutul politicii simbolice ca formă a comunicării politice se subordonează nu atât înțelegerii semnificaţiilor, cât acțiunii de a persuada, de a stabili parametrii spațiului discursiv al politicii, în baza căruia se formează diverse realități politice virtuale. Practică politică demonstrează că acțiunea simbolică (războiul hibrid, acțiunea mediatică manipulativă etc.) își adjudecă în ultimul timp un loc tot mai accentuat în arsenalul politicii.