Creația artistică tradițională, manifestată prin obiceiuri, tradiții, folclor constituie substratul de bază al cunoașterii unei civilizații și al culturii sale. Astfel, poporul român pe parcursul întregului proces de constituire a format un imens substrat de culturi arheologice și de structuri mito-folclorice care constituie esența creației populare. Arhitectura populară este una dintre cele mai impresionante forme materiale din trecutul tuturor civilizaţiilor, avându-şi rădăcinile în cele mai adânci orizonturi ale vieţii spirituale din trecut. Evoluând în timp ea a format unele tradiţii şi practici în construcţia arhitecturii ţărăneşti, dezvoltând şi evoluţia formelor arhitecturale, la elaborarea ornamenticii şi decorului arhitectural. Imaginile plastice din decorul artistic tradițional nu sunt decât nişte mesageri ideatici ai unor valori spiritual-naţionale. Omenirea, pentru a-şi explica sensul existenţei, întotdeauna şi-a creat un limbaj de exprimare a valorilor perene, care au dăinuit milenii şi care au stat la cosmogeneza valorilor general-umane. Datinile, obiceiurile, tradiţiile, folclorul, mitologia sunt surse de cunoaştere ale unor microsisteme culturale și ideograme plastice ale unei națiuni. Problema abordată ţine de limbajul plastic al motivelor universale, ce s-au înrădăcinat adânc în cultura românească și care conțin mesaje codificate cifrate într-un șir întreg de conotaţii simbolice. Este vorba de descifrarea mesajului și interpretarea semnificației simbolice a Pomului vieții, simbolului „apelor fertile cereşti”, unele aspecte ale cultului solar, simbolismul rozetei ca imagine a lumii şi universului sau multiplele reprezentări ce fac parte din repertoriul iconografiei zoomorfe și avimorfe.