Articolul cercetează icoana ca obiect de cult şi operă de pictură, iar din caracteristicile acesteia sunt deduse principii şi reguli de percepţie a icoanei. De asemenea, sunt scoase în evidenţă funcţiile şi valorile (sociale, cognitive, comunicative, estetice) icoanei. Se opinează că icoana conţine un mesaj transcendental, elementele limbajului iconic creând un raport de transcendenţă între chipul credinciosului privitor la icoană şi chipul lui Dumnezeu reprezentat pe icoană. Sunt evidenţiate trăsăturile defi nitorii ale icoanei – ca obiect de reprezentare a unui text şi ca obiect/mijloc de transmitere/ comunicare a unui mesaj înscris/implicit genului. În acest sens, autorul explică netemeinicia conceptului iconoclast prin dezvăluirea procesului de percepţie a icoanei, precum şi prin şi activităţile esenţiale, producătoare de sensuri, ale acestui proces.

The author treats the icon as an object of worship and a work of painting, and from its characteristics he deduces principles and rules of perception of the icon. The functions and values (social, cognitive, communicative, aesthetic) of the icon are revealed. It is thought that the icon has a transcendental message, the elements of the iconic language creating a relationship of transcendence between the believer’s image looking at the icon and the image of/ God represented on the icon. The defining features of the icon are highlighted– as an object of representing a text and as an object-means of transmitting / communicating a written message / implicitly to the genre. In this sense, the author explains the groundlessness of the iconoclastic concept by revealing the process of perceiving icons, as well as by essential activities, producing the meanings of this process.