Din toţi compuşii chimici, care inhibă creşterea şi multiplicarea celulelor LNCaP ale cancerului prostatei, cel mai înalt efect cancerostatic a fost obţinut în cazul doxorubicinei (doxorubicinum)- unul din antibioticii din grupa antracilinelor [1]. Dezavantajul acestui compus constă în faptul, că întrebuinţarea lui este limitată, deoarece el nu posedă o activitate anticancer înaltă, precum şi în faptul efectelor secundare, pe care le cauzează: în procesul tratării cu acest preparat se pot dezvolta cardiomiopatia, dureri in regiunea cardiacă, dereglarea ritmului inimii, insuficienţa cardiacă, hipotensiunea. Pentru prima dată în calitate de inhibitor al celulelor LNCaP ale cancerului prostatei se propune N,N'-[4,4'(perfluoro-1,4-fenilendioxi)-bis(4,1-fenilen)]-bis[2-(piridin-2-ilmetilen)hidrazincarbotioamida], care conţine o combinaţie nouă de legaturi chimice deja cunoscute. Compusul declarat se obţine pornind de la 4,4'-(perfluoro-1,4-fenilendioxi)dianilină, care a fost supusă următorului şir de transformări: trecerea în bis-tiouree la interacţiunea cu dimetiltiouram; dezaminarea cu acid sulfuric în bis-izotiocianat; transformarea la hidrazinoliză în bis-tiosemicarbazida respectivă, care a fost în continuare condensată cu 2-formilpiridina. În final se obţine N,N'-[4,4'-(perfluoro-1,4-fenilendioxi)-bis(4,1fenilen)]-bis[2-(piridin-2-ilmetilen)hidrazincarbotioamida] cu formula:formulaSinteza compuşilor iniţiali şi intermediari a fost efectuată după metodicile descrise în literatură[2-7] şi prin modificarea acestora. Puritatea produşilor a fost confirmată cromatografic, prin analiza elementală şi spectrele (IR, 1H şi 13C-RMN). Proprietăţile anticancer ale N,N'-[4,4'-(perfluoro-1,4-fenilendioxi)-bis(4,1-fenilen)]-bis[2-(piridin-2ilmetilen)hidrazincarbotioamidodei] au fost confirmate prin studierea acestora după metodica descrisă în [8]. Rezultatele cercetărilor arată că bis-tiosemicarbazona obţinută posedă activitate anticancerigenă, care depăşeşte de 1,5 ori activitatea doxorubicinei[1].