În articol sunt analizate modalitățile de colaborare dintre instituția de învățământ superioară și familie, care presupune o comunicare eficientă, o unitate de cerințe și o unitate de acțiune când este vorba de interesul tânărului cu dizabilități. Colaborarea concepe cele două instituții sociale în schimburi de opinii și în discuții, atunci când este vorba de decizii, păstrându-și fiecare identitatea și aducându-și aportul în mod specific. Colaborarea dintre instituția de învățământ superioară și familie sunt eficiente și benefice ambilor factori dacă îndeplinesc condițiile unei comunicări eficiente și dacă se ține seama de dimensiunea umană.