Investigațiile arheologice din anul 2020 de la Costești (r-nul Ialoveni) au avut un caracter exclusiv de salvare, fiind derulate în patru etape și zone diferite ale vastului ansamblu arheologic medieval de pe valea Botnei. O primă cercetare a fost realizată în luna iunie în zona cimitirului 2, unde, după ploi torențiale, pe drumul de țară ce traversează pe direcția VNV-ESE situl funerar, au apărut oase umane (Fig. 1, 1/1). Drept urmare a intervenției arheologice, pe o distanță de cca 50 m a drumului menționat au fost identificate și cercetate 5 morminte de înhumație parțial distruse (M.27 - M.31) (Fig. 1, 2; 2, 1). Cu excepția unui schelet, care era dispus NV-SE, toate celelalte aveau orientarea generală V-E, fiind depuse în decubit dorsal, cu picioarele întinse sau puțin îndoite. Unele morminte prezentau urme de lemn putrezit, care provin probabil de la acoperăminte. A doua intervenție de salvare a fost întreprinsă la sfârșitul lunii iunie pe un alt drum de țară, situat pe un versant din partea de NNV a orașului medieval, unde apăruseră oseminte umane, într-o zonă necunoscută arheologic (Fig. 1, 1/2). Aici, la o distanță de cca 10 m unul de altul, au fost descoperite două morminte de înhumație, marcate în continuarea celor anterioare (M. 32 – M. 33) și care fac parte probabil din cimitirul 2 identificat de L.L. Polevoi în anul 1959, dacă nu cumva dintr-o necropolă diferită. Un mormânt (nr. 32) avea orientarea NE-SE, iar celălalt era dispus V-E, ambele schelete fiind așezate pe spate, cu picioarele întinse și brațele puse de-a lungul corpului sau pe bazin. O altă cercetare de salvare a fost efectuată la începutul lunii septembrie pe drumul de țară din partea de SE a cetății 1 de pământ, unde în anul 2018 au fost descoperite 3 morminte de înhumație (Fig. 1, 1/3). Intervenția a constat în cercetarea a 5 înmormântări (nr. 34-37), parțial sau chiar aproape complet distruse (Fig. 2, 2), aflate pe o distanță de cca 90 m. Mormintele aveau orientarea generală V-E, scheletele depuse în decubit dorsal, fără vreun element de inventar, unele însă prezentând urme de lemn putrezit. Starea de conservare a osemintelor recuperate variază de la extrem de precară la satisfăcătoare. Din totalul de 10 schelete analizate, 7 provin de la indivizi adulți (1 bărbat și 6 femei), iar 3 provin de la subadulți. Studiul fenotipic a relevat trăsături tipologice europoide. Starea de sănătate la acest segment populațional este precară. La nivelul dentiției au fost identificate carii, căderi dentare produse în timpul vieții, abcese apicale și uzură de tip abrazie cauzată de malocluzie. În ceea ce privește elementele scheletice osoase, segmentul infantil prezintă hiperostoză porotică și cribra orbitalia, ambele active în momentul decesului, dovezi ale episoadelor de stres fiziologic (subnutriție, malnutriție, boli contagioase), implicit ale condițiilor de trai. Pe oasele adulților tineri au fost identificate urme ale efortului musculo-scheletic cotidian – hernie intervertebrală, inserții musculare accentuate pe osul cefei și pe oasele centurilor și membrelor, trohanter femural suplimentar, apertură septală humerală, fațete de hiperdorsiflexie, iar pe cele ale indivizilor trecuți de vârsta mijlocie – degenerare articulară. În sfârșit, o ultimă săpătură de salvare a fost efectuată în cartierul meșteșugăresc al așezării urbane, în malul de N al fostei lutării, unde anterior intervenției noastre geodezul Iurie Lungu observase urmele unei instalații de foc și fragmente ceramice (Fig. 1, 1/4). Pentru cercetarea vestigiilor arheologice semnalate, deasupra malului abrupt, la distanța de cca 20 m spre E de cuptorul de ars piatra de var, a fost trasată o secține, cu dimensiunile de 3×6 m. În acest perimetru au fost descoperite două cuptoare din lut ars de tip tandâr și o groapă menajeră, distrusă parțial prin eroziunea solului, iar ca inventar arheologic – un cuțit și câteva cuie de fier, fragmente ceramice și resturi faunistice. Un interes aparte prezintă cuptoarele-tandâr, care se aflau la distanța de cca 0,55 m unul de altul, fiind amenajate, după câte se pare, la baza unei construcții parțial adâncite în sol (Fig. 3). Cuptoarele erau mici, cu înălțimea de 0,83 m și, respectiv, de 0,71 m, cel marcat cu nr. 1 având formă tronconică și pereți dubli, puternic arcuiți, iar al doilea – forma unui clopot și pereții executați dintr-un singur strat de lut ars, gros de 3-4 cm. Inițial, amândouă instalațiile au fost prevăzute cu tuburi de tiraj, in situ păstrându-se însă numai conducta cuptorului 2, care avea lungimea de cca 0,95 m și consta din două țevi ceramice de tipuri diferite îmbinate prin îmbucare, cu diametrul interior de cca 13 cm. Folosite mai ales pentru prepararea lipiilor, cuptoarele de tip tandâr se întâlnesc frecvent în toate așezările urbane ale Hoardei de Aur, mai multe astfel de instalații de foc fiind descoperite la Orheiul Vechi, dar și la Costești, în urma săpăturilor efectuate anterior de alți cercetători