The concept of „cultural proprety” is often used in international heritage documents. This term treats the patrimony as property and, at the same time, supposes the sensitization of the public regarding the use of the patrimony for the benefit of the society. The public’s attitude towards protection is very important heritage, compared to the public utility of cultural heritage, measurable and through the public interest. In contemporary society, heritage must not remain the exclusive domain of the concern of a scientific elite, but the object of concern of society as a whole. Knowledge and use of heritage are part of the human right to actively participate in the cultural life of society, heritage being a common good that must be accessible to all. For this it is necessary to stimulate the public interest for heritage, for the public utility of cultural heritage as an economic, political and cultural resource. The evolution of contemporary society demonstrates that heritage can become a model for the cultural and economic development of one or another region, of a country. For this is necessary to achieve a series of concrete measures related to an integrated approach to heritage with all components: social, ecological, scientific, cultural, etc. The public interest in heritage plays an important role in these actions. It is very difficult to define this concept. And yet when we talk about the public interest in heritage, it is important to know to what extent heritage stimulates the interest of the state and the public, how can we demonstrate that we need institutions that manage certain categories of heritage, how can we argue the need for heritage research, how is the public interest manifested? We will try to find answers to these questions by identifying the public interest in heritage in terms of finance and knowledge.

În documentele internaţionale cu privire la patrimoniu foarte des este utilizat conceptul „cultural proprety”. Acest termen tratează patrimoniu ca proprietate şi, totodată, presupune sensibilizarea publicului referitor la utilizarea patrimoniului în beneficiul societăţii. Este foarte importantă atitudinea publicului faţă de protejarea patrimoniului, faţă de utilitatea publică a moştenirii culturale, măsurabilă şi prin interesul publicului. În societatea contemporană patrimoniul nu trebuie să rămână domeniul exclusivist al preocupării unei elite ştiinţifice, ci obiectul preocupării societăţii, în ansamblul său. Cunoaşterea şi utilizarea patrimoniului sunt parte a dreptului Omului de a participa activ la viaţa culturală a societăţii, patrimoniul fiind un bun comun care trebuie să fie accesibil tuturor. Pentru aceasta este necesară stimularea interesului public pentru patrimoniu, pentru utilitatea publică a moştenirii culturale ca resursă economică, politică şi culturală. Evoluţia societăţii contemporane demonstrează că patrimoniu poate deveni model de dezvoltare culturală şi economică a unei sau altei regiuni, a unei ţări. Pentru aceasta este necesar de realizat un şir de măsuri concrete ce ţin de o abordare integrată a patrimoniului cu toate componentele: socială, ecologică, ştiinţifică, culturală etc. În cadrul acestor acţiuni un rol important are interesul public faţă de patrimoniu. Este foarte greu de definit acest concept. Şi totuşi atunci când vorbim de interesul public referitor la patrimoniu este important să cunoaştem în ce măsură patrimoniul stimulează interesul statului şi al publicului, cum putem demonstra că avem nevoie de instituţii ce gestionează anumite categorii de patrimoniu, cum putem argumenta necesitatea cercetării de patrimoniu, cum se manifestă interesul publicului? Vom încerca să găsim răspuns la aceste întrebări identificând interesul public faţă de patrimoniu din punct de vedere financiar şi al cunoaşterii.