Declanşarea Primului Război Mondial a înrăutăţit la maximum condiţiile de existenţă a germanilor basarabeni. Punctul nevralgic în relaţiile dintre reprezentanţii acestei etnii şi autorităţile imperiale ruse a fost adoptarea decretelor-legi din 2 februarie şi 13 decembrie 1915 privind sistarea dreptului de proprietate funciară şi a dreptului de exploatare a pământului pentru persoanele de provenienţă austriacă, ungară şi germană în localităţile aflate în aproprierea frontierelor Imperiului Rus. Cea mai mare parte a proprietăţilor etnicilor germani a fost înstrăinată prin intermediul administraţiei guberniale din Chişinău. De asemenea, băncile au scos la licitaţie publică pământurile lor ipotecate, sub pretextul neachitării la timp a datoriilor. Un rol activ, în acest context l-a jucat Banca Funciară Ţărănească, care beneficia de prioritate în cumpărarea pământurilor, mai ales că la licitaţie cumpărătorii nu prea s-au prezentat, având în vedere situaţia instabilă a etnicilor germani. Aceste măsuri drastice au fost puse în practică în timp ce un sfert de milion de germani din tot Imperiul lupta pe front în armata rusă. Viaţa culturală şi spirituală a germanilor a fost afectată de închiderea în 1915 a şcolilor lor şi interzicerea oficierii serviciului divin în limba germană. Utilizarea limbii germane în public a fost prohibită, germanii fiind privaţi de dreptul la întruniri. Deportarea în masă a germanilor în regiunile din estul Rusiei, preconizată pentru începutul anului 1917, a fost zădărnicită de colapsul monarhiei. Deşi la 11 martie 1917 guvernul provizoriu a anulat decretele-legi ţariste din 1915, procesul de repunere a germanilor în dreptul de proprietate asupra pământului a continuat în perioada interbelică.