Situl Saharna Mare / „Dealul Mănăstirii” este amplasat în comuna Saharna Nouă, raionul Rezina, în partea central-estică a Podişului Nistrului, pe un promontoriu ce face parte dintr-o terasă superioară a versantului drept al fluviului Nistru, format de două defileuri cu pantele abrupte, ce se unesc în partea de est într-o singură vale, numită de localnici „Valea Crac”. Promontoriul are suprafaţa de cca 15 ha şi altitudinea de cca 130 m faţă de nivelul Nistrului. Soclul promontoriului este constituit din depozite groase de calcar de vârsta Sarmaţianului mediu (Bessarabian), peste care sunt aşezate depozite de terase fluviale. La baza de nord a promontoriului curge râulețul Saharna, laturile de nord, est şi sud ale promontoriului fiind marcate de versanţii abrupţi ai defileurilor, vulnerabil rămânând numai segmentul de vest. Astfel, prezenţa unor posibilităţi de apărare naturală, precum şi a diverselor resurse naturale în preajmă (în primul rând a surselor de apă potabilă), au facilitat popularea acestui spaţiu încă din perioada preistorică şi, mai ales, în epoca fierului (Zanoci et al. 2018). În perimetrul sitului arheologic s-a format un strat cultural (sol antropizat) cu grosimea de circa 0,8-1,5 m, ca rezultat al locuirii îndelungate (cca 900 de ani), mai ales în partea de sud-vest a promontoriului Saharna Mare. Pentru a studia solul stratului cultural au fost prelevate probe din secţiunile trasate, cu scopul cercetării unei anomalii ce prezenta indicii ale existenţei unor complexe arheologice: din peretele de vest al secţiunii 29/2017, din profilul gropii 4/2018 şi dintr-un vas-urnă, descoperit în careul 9 al secţiunii din 2018. Pentru comparaţie, în afara sitului arheologic, la o distanţă de circa 100 m N-W, pe un teren arabil a fost realizat un alt profil. Analizele probelor s-au realizat în laboratoarele „Fizica solului” şi „Chimia solului” din cadrul Universității de Stat din Moldova şi în laboratoarele Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo” și ale Institutului de Ecologie şi Geografie din Chişinău. Au fost utilizate metodele clasice de determinare a parametrilor chimici şi fizici ai solului: humusul –metoda I.V. Tiurin, cu modificarea de V.N. Simakov; Ntotal – metoda Chieldal; CaCO3 – metoda gazovolumetrică; P2O5 – metoda B.P. Macighin; K2O – metoda fotometrică (
Аринушкина 1970); componenţa granulometrică – metoda pipetei după N.A. Kacinskii; densitatea fazei solide – metoda Petinov. Concluzii: 1. Subtipul de sol din ambele profiluri de sol din arealul Saharna Mare / „Dealul Mănăstirii” este cernoziomul carbonatic, cu deosebirea că cel din perimetrul sitului arheologic este înţelenit, iar cel situat în afara sitului – arabil. 2. Rezultatele testelor de laborator demonstrează că profilul de sol arabil (din afara sitului arheologic) are trăsături tipice pentru un profil de sol genetic nemodificat, cu o aşezare normală a orizonturilor, neantropizate, cu parametri fizici şi chimici conform normativelor cunoscute. Pe când profilurile din cele două secțiuni din situl arheologic au urme evidente de modificări antropice, de la adâncimea de 50 cm în jos, atât morfologice, cât şi analitice, după parametrii fizici şi chimici: o densitate a fazei solide a solului perturbată; un conţinut înalt de humus la adâncime şi în roca de solificare; un conţinut mai înalt de praf, de carbonați (CaCO3), de fosfor (P2O5) și de potasiu (K2O) în orizonturile subiacente. Aceste abateri reflectă prezenţa materiei organice la adâncimi mari, precum şi a cenuşii rămase de la arderea resturilor vegetale şi a altor materii, ceea ce se observă vizual şi pe profilul solului. Prin urmare, putem afirma că profilurile de sol din situl arheologic prezintă urme ale activităţii antropice consistente într-o perioadă îndepărtată de timp – de la sfârşitul sec. XII până în sec. III a. Chr., conform estimărilor arheologice.