Această lucrare are ca scop principal prezentarea aspectelor metodice ale învăţării săriturii cu sprijin prin stând pe mâini la gimnastele junioare III, nivel 1 (9 ani). Problematica dată a stat la baza elaborării unui studiu experimental desfăşurat în condiţii organizatorice în cadrul secţiei de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Dinamo din Bucureşti. Studiul a cuprins o singură grupă experimentală, formată din 6 gimnaste începătoare de vârsta 7-9 ani, selecţionate din întreaga grupă. În cadrul pregătirii s-au folosit probe de control pentru verificarea nivelului pregătirii fizice şi tehnice, iar succesiunea metodicii de învăţare a săriturii cu sprijin prin răsturnare cu stând pe mâini a constat în exerciţii pregătitoare pentru învăţarea structurii fazice a acestora. Rezultatele studiului scot în evidenţă îmbunătăţirea vitezei de alergare, a forţei musculaturii spatelui, a centurii scapulare şi, nu în ultimul rând, a forţei musculaturii membrelor inferioare (detenta). În ceea ce priveşte pregătirea tehnică, se evidenţiază îmbunătăţirea aterizării la punct fix, a orientării spaţio-temporale şi a combinării structurii fazice conform cerinţelor programei de clasificare la nivelul gimnastelor junioare III, nivel 1 (9 ani). Rezultatele corelării mediilor între testări şi între mijloace evidenţiază că învăţarea săriturii cu sprijin influenţează aterizarea şi la alte aparate (paralele inegale, bârna şi sol). Iar cunoaşterea structurii fazelor săriturii, a principalelor cerinţe de execuţie şi a relaţiilor existente între componentele structurilor permite stabilirea corectă a etapelor de învăţare, selecţionarea celor mai potrivite exerciţii pregătitoare şi ajutătoare, depistarea cu uşurinţă a cauzelor greşelilor, precum şi a mijloacelor de remediere a acestora.