Într-un domeniu atât de important ce ține de viața privată a persoanei, ingerințele statului trebuie fondate pe o reglementare riguroasă și exactă.Interceptarea și înregistrarea comunicărilor presupune folosirea unor mijloace tehnice prin intermediul cărora se poate afla conținutul unor convorbiri dintre două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune stocarea informației obținute pe un suport tehnic.Această măsură specială de investigații este reglementată de Legea privind activitatea specială de investigații [1] și Codul de procedură penală [2] (art. 132⁸ -132⁹ ).Prevederile legislative limitează considerabil posibilitatea de interceptare nejustificată a convorbirilor, în special, prin următoarele reglementări care constituie garanții procesuale:·           lista infracțiunilor pentru care se permite interceptarea este prevăzută exhaustiv de lege;·           legea stabilește categoriile de persoane a căror convorbiri pot fi interceptate: interceptarea este posibilă doar în privința bănuitului, învinuitului sau ale altor persoane, inclusiv ale celor a căror identitate nu a fost stabilită, dacă conțin date că primesc sau transmit date reevante și importante pentru cauză. În unele cazuri, interceptarea poate fi efectuată în scopul protejării martorului și a părții vătămate sau a membrilor familiilor lor [3].·           autorizarea judecătorului de instrucție: verifică necesitatea, caracterul de excepție și proporționalitatea acestei măsuri cu viața privată a persoanei;·           termen-limită: este stabilit strict de lege -30 de zile, iar în cazuri când sunt temeiuri justificate, acest termen poate fi prelungit cu câte 30 de zile, dar nu poate depăși 6 luni;·           persoana ale căror comunicări au fost interceptate are dreptul de a fi informată.Toate aceste garanții au fost definitivate în urma condamnării R.Moldova la CtEDO, în cauza Iordachi și alții c. Moldovei [4] unde Curtea a constatat că legislația națională cu privire la interceptările convorbirilor telefonice nu conține garanții suficiente împotriva abuzului.Legislația internă trebuie să fie suficient de clară în terminologia sa pentru a oferi cetățenilor un indiciu adecvat cu privire la împrejurările și condițiile când și cum autoritatea publică este competentă să recurgă la oricare din aceste măsuri.Deși au fost operate modificări, în legislație menite să garanteze respectarea drepturilor omului la efectuarea interceptărilor, în practică, interceptarea convorbirilor telefonice are loc cu mai multe deficiențe. Acestea sunt evidențiate prin numărul extrem de mare de autorizații de interceptare admise de judecătorii de instrucție, modul în care are loc controlul judiciar postinterceptare, felul în care persoanele sunt informate că au fost interceptate, stocarea șidistrugerea materialelor obținute în urma interceptării și lipsa de transparență a controlului parlamentar.Legislația permite procurorului să anexeze la dosar doar stenogramele înregistrării pe care le consideră importante pentru cauza penală, ceea ce ridică întrebări cu privire la accesul egal al părții apărării la toate materialele din dosar.Potrivit CPP, judecătorul de instrucție este obligat să informeze persoana a cărei convorbiri au fost ascultate doar în cazul în care în urma controlului judiciar s-a stabilit că interceptarea a fost în conformitate cu cerințele legale. Nu este nicio obligație legală de a informa persoana în cazul în care interceptarea a fost efectuată contrar legii. Prin urmare, această persoană nu va afla niciodată că a fost interceptată ilegal.Surse din cadrul poliţiei au explicat schema ilegală prin care mai mulţi colaboratori ai Comisariatului General de Poliţie obţineau interceptări ale persoanelor din afara dosarelor. Aceştia solicitau judecătorului de instrucţie permisiunea de interceptare a unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Printre numerele de telefon ale bănuiţilor, strecurau telefoane ale soţiilor, colegilor, ale unor oameni de afaceri, pe care îi ascultau în scop de şantaj.Pornind de la cele expuse mai sus, recomandăm modificarea prevederilor CPP prin asigurarea accesului egal al părții apărării la toate materialele dosarului, inclusiv la acele înregistrări pe care procurorul nu le consideră pertintente pentru cauză; asigurarea informării tuturor persoanelor care au fost supuse măsurilor special de investigație, inclusiv atunci când măsurile au fost anulate de judecătorii de instrucție ca fiind efectuate cu încălcarea legii; publicarea raportului Procurorului General prezentat Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică privind efectuarea măsurilor speciale de investigație, în partea ce nu constituie secret de stat; împuternicirea unei instituții independente, cum ar fi Avocatul Poporului ca să monitorizeze și să raporteze sistematic asupra respectării drepturilor persoanelor vizate de interceptări.Interceptările în R.Moldova au în continuare un caracter masiv și sunt în creștere, iar cetățenii au temeri rezonabile că statul le poate încălca nejustificat dreptul la viața privată. Garanțiile legale existente nu par a fi suficiente în condițiile în care majoritatea demersurilor procurorilor sunt satisfăcute, verificările ulterioare ale legalității acestora, uneori, pur și simplu, nu au loc, iar soarta înregistrărilor după finalizarea acțiunilor procesuale nu este clară și e imposibil de verificat.