Problema atribuirii experienței și capacităților persoanelor ce au atins vârsta de pensionare, încă nu a fost realizată de societatea în schimbare. Una din cauzele dramatice ale vârstnicilor este neacceptarea unora pe piața muncii și prin intermediul potențialului nerealizat adesea sunt percepuți drept „povară”. Situația vârstnicilor este caracterizată prin acutizarea percepțiilor dependenței, instabilității, prejudecății, ce accentuează manifestarea unor reacții pasive și agresive, chemate să distrugă orientările valorice dar și alte cauze. Asemenea situație îi integrează pe vârstnici în stratul grupurilor marginale devenind inițiatorii tensiunilor sociale care conduce la manifestarea riscurilor securității sociale, atât pentru sine, cât și pentru întreaga societate. Conceptul de excluziune socială relativ recent a intrat în sfera cercetării sociale, fiind utilizat în defavoarea termenului de „ sărăcie”, iar sintagma „măsuri de combatere a sărăciei” este înlocuit cu „promovarea incluziunii sociale”, devenind elemente cheie în susținerea populației vârstnice aflate în situații de criză. Acești termeni sunt considerați încălcări ale drepturilor sociale fundamentale ale omului, situații în care le este împiedicat accesul la îndeplinirea condițiilor pentru asigurarea egalității de șanse și accesul la resurse pentru membrii societății. Perioada pensionării este instituționalizată, fiind întocmită prin roluri și statute ale categoriei de „ pensionari”. Conform datelor oferite de BNS, la 1 ianuarie 2017, la evidenţa organelor de protecţie socială se aflau 691,2 mii pensionari sau cu 11,3 mii persoane mai mult comparativ cu anul precedent.. După câte cunoaștem prin termenul de pensionar, nu întotdeauna semnifică doar categoria de persoane care beneficiază de pensie, ci și excluziunea persoanei din viața social activă și integrarea unora dintre ei în categoria activiștilor sociali, voluntarilor ș.a. Așa cum este afirmat de BNS, circa 77% din totalul pensionarilor sunt pensionarii pentru limita de vârstă și datorită ponderii mai mari în numărul populaţiei vârstnice şi diferenţei de longevitate dintre femei şi bărbaţi, 70,4% din totalul pensionarilor pentru limită de vârstă sunt femei. Persoanele în vârstă de 60 ani şi peste deţin o pondere de 87,5% în totalul pensionarilor pentru limita de vârstă, inclusiv 66,3% dintre aceştia sunt femei [1]. Pensionarul pentru limită de vârstă este considerată persoana adultă, în vârstă și /sau îmbătrânită. Vorbind despre pensionarii după vârstă, îi putem integra în categoria oamenilor ce se află la etapa ciclului final de viață. Pentru a beneficia de pensie, persoana trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care acumularea unui stagiu de cotizare și împlinirea calendaristică a unei vârste. Condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă au fost modificate și începând cu 1 iulie 2017, vârsta de pensionare se majorează cu 6 luni, ajungând în anul 2028, să fie echivalentă atât pentru femei cât și pentru bărbați constituind 63 de ani. În același timp, stagiul de cotizare în anul 2024 pentru ambele sexe va constitui 34 de ani. Pensionarii în societatea noastră sunt categoria cu un statut neschimbător și determinat având o conștiință morală față de schimbările ce se produc în societatea moldovenească. Este considerat a fi un statut inferior, destul de pronunțat, devenind numeros prin creșterea acestui grup. Reducerea veniturilor pensionarilor pentru limită de vârstă a condus, treptat, la incapacitatea acoperirii cheltuielilor zilnice, generând dependența față de serviciile sociale și medicale. Cu toate că sunt dependenți material de către stat, care le asigură bani în formă de pensie, la rândul său preluarea banilor în formă de prețuri la serviciile de primă necesitate și tarife la serviciile comunale, devine o prioritate Pentru această categorie, pensia este baza stabilității, iar prețurile și tarifele – cauzele instabilității. În viziunea vârstnicilor ambele sunt în responsabilitatea statului. Astfel, întotdeauna în majorarea prețurilor a fost, este și va fi vinovat statul. Esențial este faptul, că plata pensiilor și indexarea lor nu vor asigura mulțumiri raportate față de stat, care-și îndeplinește sarcinile și nu obligațiile. Unul din criteriile de bază care integrează persoanele în grupa pensionarilor nu este criteriul vârstei și social – beneficierea de pensie drept izvor sigur și permanent de venit. În urma aplicării unui studiu realizat de BNS „ Tranziția de la muncă la pensionare” (martie 2017), 21,3 % din pensionarii cu vârsta de 50 – 65 ani au un loc de muncă, dintre care mai mult de 68,5% muncesc în agricultură, în activități de administrație publică, învățământ, sănătate și asistență socială. Marea majoritate (87,4%) din pensionarii care au un loc de muncă, lucrează din necesitatea de a asigura venituri suficiente familie proprii. Din circa 288 mii de pensionari care nu continuă să mai lucreze, doar 23,8%, ar dori să lucreze dacă ar avea posibilitatea, iar motivele care i-au împiedicat pe unii pensionari să-și continue activitatea de lucru sunt diferite: din cauza problemelor de sănătate (56,3%), oboselii (14,5%) și a imposibilității de a găsi un loc de muncă (11,4%) [2]. Statutul social al pensionarilor are legătură directă cu forma pensiei, care este percepută diferit de specialiști. Unii consideră că pensia pentru limită de vârstă este remunerarea pentru munca depusă și recunoașterea muncii depuse față de societate, iar alții consideră că pensia este compensarea salariului pierdut în momentul pierderii capacității de exercițiu, legat de îmbătrânire. Sursele de excluziune a persoanelor vârstnice provin din următoarele sfere ale vieții sociale: locuința, serviciile de sănătate, statutul ocupațional și educațional care sunt într-o legătură interdependentă cu nivelul veniturilor individuale, dar și cu investițiile statului la aceste domenii. În continuare ne vom axa pe aceste domenii, considerate importante în promovarea șanselor egale a vârstnicilor în societatea noastră:  Excluziunea de la serviciile de sănătate exprimată prin faptul creșterii prețurilor necontrolate la medicamente și la unele intervenții medicale, ceea ce conduce la accesul redus la serviciile medicale calitative. Din datele prezentate de BNS, doar o parte mică de vârstnici își pot aprecia starea de sănătate bună.  Excluziunea de la educație constituie elementul primordial ale vieții vârstnicilor fiind recent promovat în societatea noastră necesită implicare, participare și integrare educațională, ce le poate schimba viața, fiind incluși în diferite activități de formare și de recalificare pentru a reuși în obținerea unor surse de venit suplimentare. Pregătirea profesională, va asigura în consecință creșterea motivației adulților de a participa la procesul educațional și de a se implica în activitățile sociale. Astfel, esența educației la vârste înaintate are drept scop promovarea schimbărilor pozitive în viața vârstnicilor, realizată prin: (1) reorientarea de la pasivitate și neputință spre activitate; (2) dezvoltarea capacității de autogestionare a vieții; (3) dezvoltarea capacității de a acționa competent în interesele proprii, ale familie și societății [3].  Excluziunea de la locuire se referă la mai multe domenii și anume: calitatea locuinței și accesul acesteia la serviciile comunale, creșterea prețurilor la tarifele serviciilor de bază, lipsa surselor financiare personale pentru reparația locuinței, fapt care îi face pe unii vârstnici să fie victime ale înșelăciunilor la încheierea actelor de vânzare – cumpărare, scoși din casă de proprii copii, etc. Inițiativele de construire a unor locuințe sociale sau programe destinate adaptării și reparării condițiilor de locuit pentru persoanele vârstnice dependente și construirea unor adăposturi temporare nu au fost încă întreprinse.  Ecluziunea ocupațională formează procesul direct de marginalizare a populației vârstnice active, fapt ce împiedică integrarea seniorilor în procesul de dezvoltare al societății în schimbare.