Abordarea situaţională a conceptului de „competenţă” se axează pe tripla logică; a acţiunii în situaţie, a logicii curriculare şi a logicii învăţării. Abordarea situaţională implică un ansamblu de situaţii prescrise în profilul de formare/domeniul de cunoaştere şi au un caracter complex şi pluridisciplinar. Situaţiile reprezintă „sursa şi criteriul” competenţelor. Competenţa reprezintă rezultatul interacţiunii dintre persoană-acţiune-situaţie. Tratarea unei competenţe din perspectiva situaţională ţine şi de logica curriculară (competenţa ca finalitate şi forma de manifestare) şi este un instrument curricular menit să asigure procesul de învăţare (logica învăţării).cadru situaţional, un cadru al acţiunilor, un cadru al resurselor şi un Logica acţiunii în situaţie: Competenţa persoanei se construieşte prin acţiune în situaţie Competenţa acţional-situaţională Logica curriculară: Dezvoltarea unor competente este o finalitate şi determină conţinutul şi forma programelor de studii Competenţa curriculară Logica invitaţiei: Demersurile de invitare Iniţiate în sălile de clasă vizează constituirea competenţelor de către elevi Competenţa construită Interpretări, medieri, reglări prin predare  cadru al evaluării [apud 5]. Această abordare în situaţie trebuie să conducă la formarea unui individ care acţionează competent. Acţiunea competentă se sprijină pe mai multe elemente: înţelegerea situaţiei; percepţia scopurilor propriei acţiuni; are ca efect tratarea situaţiei; sa possibilité d'entrer dans la situation avec ce qu'elle est et son déjà-là; posibilitatea de a utiliza o pluralitate de resurse, de a le adapta și de a construi noi resurse; posibilitatea de a reflecta asupra acţiunii sale, de a o valida si conceptualiza; posibilitatea de a adapta toate construcţiile rezultate dintr-o situaţie sau dintr-o clasă de situaţii [3].Experienţa în acţiune este „motorul dezvoltării unei persoane și a tuturor dimensiunilor sale” [2]. O competenţă „se construieşte întotdeauna prin intermediul unei învăţări „în situaţie””, ceea ce implică aproprierea nu numai a cunoştinţelor şi abilităţilor (savoir-faire), ci, de asemenea, a modurilor de interacţiune şi a instrumentelor valorizate în contextul problemei” [1, p.81-82]. Punerea în aplicare a unei competenţe este posibilă numai dacă cunoştinţele declarative, procedurale (savoirs-faire) și condiţionale sunt organizate, ierarhizate şi integrate într-o manieră sinergică în diverse situaţii practice. Abordarea situaţională determină, în mare parte, şi structura competenţei şi formele de manifestare a acesteia. Există mai multe abordări ale structurii competenţelor. Structura competenţei poate fi stabilită în raport cu una sau altă definiţie/abordare a acestui fenomen, dar şi cu gradul de complexitate, şi formele de manifestare. Aşadar, din definiţia competenţei ca „integrare a cunoştinţelor, capacităților,atitudinilor…”, putem deduce structura triadică a competenţei: cunoştinţe, capacităţi/abilităţi, atitudini/valori în integritatea lor. Reieşind din modul de manifestare a competenţei ca finalitate, ea poate include următoarele componente: acţiune/activitate reprezentată printr-un verb; indicator al timpului de finalitate (cunoaştere, aplicare, integrare/transfer); aspectul condiţional al finalităţii (domeniul, disciplina, subiectul); indicator general privind nivelul de realizare a acţiunii sau a produsului în contextul dat de învăţare.Avantajele acestei abordări ţin de următoarele: 1) acţiunea – este elementul-cheie al competenţei; 2) realizarea integralităţii cunoştinţelor, capacităţilor, atitudinilor în dinamică şi pe etape; 3) corelarea competenţelor globale cu cele disciplinare; 4) orientarea asupra problemelor locale, globale şi interculturale. Totodată, este important de stabilit „locul” unităţilor de competenţe (preactivităţilor) în structura competenţelor (dinamica formării competenţei). Preachiziţia (pre requis) (unitatea de competență) răspunde la întrebarea: Ce ar trebui să ştie deja să facă individul pentru a căpăta o nouă competenţă?Preachizițiile (unitățile de competențe) sunt constituente ale competențelor. Ele facilitează formarea competenţelor specifice, reprezentând etape în achiziţionarea acestora. Unitățile de competenţe reprezintă achizițiile pe care trebuie să le dobândească elevul pentru a-și forma competențele, nu doar a celor specifice disciplinei. Una și aceeași preachiziție poate fi semnificativă pentru toate categoriile de competențe formate la elevi. Preachizițiile (unitățile de competențe) sunt structurate şi dezvoltate pe parcursul unui an şcolar fiind pietre de temelie în construcția competențelor. În comparaţie cu competenţele specifice, ele sunt sisteme mai specifice (analitice), integrând, la rândul lor, cunoştinţe, abilităţi şi atitudini/valori. Prin gradul lor de concreteţe, sunt sugestive la selectarea conţinuturilor învăţării pentru diferitele discipline şcolare [4, p.77].