Piaţa mondială a asigurărilor a cunoscut creşteri impresionante în ultimele decenii, atât ca număr de contracte, cât şi ca valoare. Potrivit studiului realizat de „Swiss Re Institute Global insurance review 2017, and outlook 2018/19”, creşterea economiei globale va continua şi anul viitor, astfel, că piaţa asigurărilor va fi în ascendenţă, cu o creştere mai mare pentru segmentul asigurărilor de viaţă [7]. Piaţa naţională, de asemenea, înregistrează un trend crescător constant, atingând în anul 2017 un volum al primelor brute subscrise de 1,44 mld. lei, comparativ cu 289 mil. lei în anul 2003. Potrivit raportului anual al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, valoarea primelor brute s-a majorat cu aproximativ 4,48%, comparativ cu anul 2016. Volumul despăgubirilor şi indemnizaţiilor de asigurare plătite au constituit 506,03 mil.lei, fiind în descreştere nominală cu 2,51% faţă de anul precedent. Raportul despăgubirilor de asigurare faţă de primele subscrise a constituit 35,09%, fiind în descreştere cu 2,52 puncte procentuale faţă de anul precedent [5, p. 20-21]. Pentru a face faţă numeroaselor probleme economicofinanciare şi multiplelor evenimente provocatoare de daune importante atât pentru viaţa oamenilor, dar şi pentru mediul de afaceri, societăţile de asigurări caută diferite soluţii în vederea eficientizării activităţii lor. La fel, ca şi în cazul altor domenii de activitate, obiectivul fundamental al managementului financiar al companiei de asigurări este maximizarea valorii de piaţă a acesteia. „Fără o industrie a asigurărilor competitivă şi inovativă, multe aspecte ale societăţii noastre moderne şi ale economiei ar înceta să mai existe sau ar funcţiona mult mai puţin eficient” [1, p.142]. Conceptul de eficienţă în domeniul asigurărilor a ocazionat  variate exprimări de opinii. Astfel, unii autori [2] susţin că eficienţa economică a asigurărilor depinde exclusiv de eficienţa acţiunii, a mijloacelor destinate pentru refacerea bunurilor distruse, fiind dată de raportul dintre efectele (avantajele) economice şi cheltuielile pe care le implică refacerea pierderilor materiale. O definiţie asemănătoare propune C. Ciumaş, susţinând „că gradul de eficienţă al acţiunii de asigurare este reflectat de raportul dintre volumul pagubelor totale şi volumul despăgubirilor încasate de asigurat” [3, p. 54]. Ştefan Popovici afirmă că în aprecierea eficienţei asigurărilor este necesar să avem în vedere şi faptul că în acest domeniu se întâlneşte „… un fenomen original – unic în activitatea economică – şi anume, inversarea ciclului de producţie; asigurătorul vinde înainte de a fi produs, deci înainte de a cunoaşte costul produsului vândut”. Prin încasarea primei de asigurare, asigurătorul se obligă să plătească asiguratului eventualele daune a căror mărime nu se cunoaşte decât aproximativ [4, p. 170]. Eficienţa economică a asigurărilor are un conţinut complex determinat de poziţiile şi interesele pe care le au fiecare dintre părţi: asigurător, asigurat şi intermediar. Societatea de asigurare urmăreşte să încheie exerciţiul financiar cu profit, iar asiguraţii doresc ca în urma producerii cazului asigurat drepturile de despăgubire să fie cât mai mari în raport cu paguba şi încasate într-un termen cât mai scurt. În aprecierea eficienţei activităţii de asigurare şi a rezultatelor financiare obţinute de un asigurător, este necesar să avem în vedere şi faptul că în acest domeniu se întâlneşte un fenomen specific – unic în activitatea economică – respectiv inversarea ciclului de producţie. Este vorba de faptul că asigurătorul „vinde” înainte de a fi „produs”, deci înainte de a cunoaşte costul „produsului vândut”. Din definiţiile prezentate, putem deduce că eficienţa asigurărilor reflectă diferite dimensiuni ale acesteia (economică, financiară, socială) şi poate fi apreciată prin prisma intereselor asigurătorilor, asiguraţilor, intermediarilor, societăţii, statului, adică a părţilor interesate (stakeholders). Analiza eficienţei înseamnă, de fapt, punerea în faţă a rezultatelor activităţii cu mijloacele cu care acestea sunt obţinute. Datorită faptului că în asigurare intervin două părţi distincte, având fiecare  anumite scopuri bine definite, este indicat ca analiza eficienţei asigurărilor să se facă atât pe baza unor indicatori care reflectă rezultatele obţinute de asigurător, cât şi a unor indicatori care arată acţiunea lor în favoarea asiguraţilor. Având în vedere specificul economiei asigurărilor, distingem două grupe de criterii în raport cu care poate fi apreciată eficienţa economică. Din punctul de vedere al societăţii de asigurare, aceştia pot fi divizaţi în două grupe: a) Indicatorii care reflectă eficienţa asigurărilor la asigurător. b) Indicatori ai eficienţei asiguraţilor. Fig. Criterii de clasificare a indicatorilor eficienţei asigurărilor Sursa: elaborat de autor în baza sursei [6]. Abordarea dublă a intereselor în evaluarea eficienţei asigurărilor: asigurătorilor şi societăţii, se reflectă în analiza eficienţei economico-sociale. Eficienţa economico-socială a asigurărilor se analizează şi se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care unii sunt specifici anumitor feluri de asigurări. Fiecare dintre indicatorii utilizaţi pentru exprimarea eficienţei evidenţiază anumite laturi ale activităţii de asigurare. Este dificil de efectuat o ierarhizare a acestor indicatori şi, de asemenea, nu se poate Indicatori care reflectă interesele asiguratorilor maximizarea veniturilor • creșterea portofoliului de asigurări, • diversificarea formelor de asigurare, • creșterea primelor de asigurare minimizarea costurilor • acțiuni de prevenire a riscurilor, • dimensionarea riguroasă a cheltuielilor de administrare • precizarea unor clauze speciale în condițiile de asigurare. Indicatori care reflectă interesele asiguraților maximizarea despăgubirilor minimizarea duratei de lichidare a daunelor minimizarea primelor de asigurare  afirma că unii indicatori ar avea o putere de expresie mai mare decât alţii. Datorită faptului că volumul despăgubirilor plătite diferă de la un an la altul, profitul nu poate constitui un indicator absolut de comensurare a eficienţei economico-sociale a asigurărilor. Profitul are însă un rol important în realizarea autonomiei funcţionale şi a gestiunii economico-financiare a societăţii de asigurări, serveşte ca izvor de alimentare a veniturilor bugetului de stat, stimulează salariaţii din asigurări şi reasigurări, cointeresează societatea de asigurări, este un instrument de control etc. Profitul societăţii de asigurări se determină pe baza bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Prin analiza eficienţei asigurărilor, pot fi identificate posibilităţi de creştere a eficienţei activităţii societăţilor de asigurări. Creşterea eficienţei activităţii constituie un deziderat în economia fiecărei societăţi de asigurare-reasigurare. Deoarece plăţile privind despăgubirile deţin ponderea hotărâtoare în structura cheltuielilor aferente asigurărilor de bunuri, se poate aprecia că identificarea căilor de reducere a despăgubirilor constituie o prioritate. Dar, reducerea cheltuielilor cu despăgubirile are o limită minimă corelată cu valoarea pagubelor generate de imprevizibilitatea riscurilor. Se impune o analiză detaliată a evoluţiei despăgubirilor pe categorii de bunuri, pe categorii de asiguraţi şi în profil teritorial. Astfel se poate aprecia gradul în care unele pagube propuse a fi despăgubite au cauze obiective sau implicaţii subiective.