În textul de față, propunem o reconceptualizare a practicii fenomenologice din perspectiva ethosului fenomenologic, în calitate de punere în operă a unei atitudini intelectuale ce face posibil un discurs ancorat în actul perceperii intuitive. Din această perspectivă, ethosul fenomenologic are trei dimensiuni fundamentale: un angajament al subiectului față de sine, ce constă într-o disciplină a abținerii de la judecățile noastre obișnuite, un angajament față de fenomene, care presupune descrierea lor atentă și fidelă, și unul față de destinatarul discursului fenomenologic, care se transformă într-un imperativ al clarității.

In the present paper, we propose a reconceptualization of phenomenological practice starting from a closer determination of phenomenological ethos, as embodying a certain intellectual attitude that enables a type of discourse anchored in the act of intuitive eidetic seeing. From this perspective, the phenomenological ethos has three basic aspects: a commitment of the subject towards itself, that consists in a discipline of abstaining from natural judgments, a commitment towards the phenomena, that presupposes their attentive and faithful description, and a commitment towards the addressee of the phenomenological discourse, that becomes an imperative of clarity.