Creatorii de valori, de timp - Eminescu, Blaga, Stănescu - au oferit unul altuia din trăinicia timpului său: timpul eminescian fiind folosit cu prisosinţă de Blaga, timpul blagian fiind inspirat cu dibăcie de Stănescu, care şi-a oferit, la rândul său, propriul timp viitorilor creatori spre a nu permite deteriorarea timpului. Lucian Blaga afirmă că timpul e „scara suitoare a ideii în întruchipările ei istorice” sau chiar „drumul către sine însăşi al Divinităţii. Intuind corect şi dovedindu-şi spiritul vizionar, Lucian Blaga transformă timpul fără patrie în timp transcendental. Făcând parte din prima generaţie românească necondiţionată în prealabil de un obiectiv istoric de realizat, lirosoful de la Lancrăm se foloseşte pe deplin de puţinul răgaz istoric de după Marea Unire şi creează sistemul filosofic al timpului culturii române. Aceste „perspective posibile” ale Timpului blagian e acea suferinţă binefăcătoare prin care a trecut Lucian Blaga, în drumul său spre alt secol, spre nemurire.

the creators of values and time – Eminescu, Blaga, Stanescu, they have offered each other from the durability of their own time: the time of Eminescu was used wisely by Blaga, the Blaga time was smartly inspired by Stanescu, a time which was offered to future creators for not allowing the deterioration of time. Lucian Blaga thinks that time is the ascending ladder of the idea in its historical shapes or even the path of Divinity to himself. Imagining correctly and proving its visionary spirit, Lucian Blaga transforms the time without homeland to transcendental time. Being a part of the first Romanian generation unconditioned by a historical objective, the thinker from Lancram uses fully the small historical time after the Great Union and creates the philosophical system of the time of Romanian culture. These possible perspectives of the Blaga time are the benevolent suffering through which Lucian Blaga passed in its path to another century, to immortality.