Articolul se oprește asupra creației lui Judith Mészáros, poetă puternică și discretă, pentru care coexistența contrariilor determină o lume a aparițiilor intermediare. Imaginarul poetic își forjează originalitatea prin viziuni proliferate de o hibridare subînțeleasă și propagate printr-o funcție poetică a cărei natură este, ea însăși, hibridă. Voi arăta că logica intrinsecă a legăturii dintre cauză și efect e dublată, în poeme, de o logică personală, excedată de mixajul dintre traumă (istorică) și energie (erotică), voi urmări testarea limbajului (inclusiv prin volute comparative cu Sylvia Plath și Anne Sexton) și voi sugera că recluziunea e similară, în cazul lui Judith Mészáros, cu o etică a sacrificiului de sine, ca preambul al extragerii din mecanismul creației.

The aim of the paper is to uncover the freshness and universality of Judith Mészáros’ poetry (one of the most unobtrusive Romanian contemporary poetesses. The analysis starts from the connection between physical and cosmic body (followed by intermediate occurrences), but attention will also be paid to the manner in which language tests its unconventional range ‒ including through comparing Mészáros’ poems with Sylvia Plath’s or Anne Sexton’s creation. At the same time, I also intend to focus on the duplication of common logic, which is complemented by personal reasoning, entrenched in (historic) trauma and (erotic) energy. As my considerations try to reveal, Judith Mészáros embodies the self-sacrifice ethic. She is the writer of pivotal poems, that outweigh their meaning.