Educația, ca și alte sfere de activitatea socială, își construiește propriul timp, propria durata, propriul cadru de mobilitate. Totodată, fiind produsă în timp ea, la rândul său, devine producător, facilitator, incitator de procese. Conceptele de timp și înțelegere a timpului iau naștere din temporalitate. Fenomenul educației contemporane consta în aceea, că ea dobândește conținut și sens datorită unei instanțe supratemporale, rezultată din diferite raporturi, care se încadrează în pluritatea temporală, acumulările teoretico-practice generând organizări complexe dintre trecut-prezent-viitor. Prezent articol este dedicat problemei timpului în educație.

Education, like other spheres of social activity, builds its own time, its own duration, its own framework of mobility. At the same time, being produced over time, it, in turn, becomes a producer, facilitator, instigator of processes. The concepts of time and the understanding of time arise from temporality. The phenomenon of contemporary education consists in the fact that it acquires content and meaning thanks to a supratemporal instance, resulting from different relationships, which fall within the temporal plurality, the theoretical-practical accumulations generating complex organizations between past-present-future. This article is dedicated to the problem of time in education.