În pictura murală de tradiție bizantină, peisajul arhitectural orășenesc este reprezentat în conformitate cu un limbaj elaborat special, care combină planurile, real și convențional. Evitând spațiile închise, pictura bizantină expediază landșaftul urban în fundalul imaginii, după principiul decorației teatrale, care doar în parte reprezintă, mai curând, însă, sugerează. Acțiunile, evenimentele, se desfășoară, aparent extra muros, dar de fapt, prezența unei incinte încununate cu turnuri și varii construcții arhitecturale, indică prezența în interiorul spațiului urban. Pe durata evoluțiilor artei bizantine, peisajul urban poate fi mai aglomerat sau mai sumar prezentat, și precum și vestimentația a l'antica, evocă formele arhitectonice ale Antichității. Acest limbaj convențional de reprezentare a mediului urban a fost moștenit și de arta Moldovei medievale în epoca post-bizantină. La unele ansambluri murale, precum și în miniaturi, înregistrăm însă și actualizări, pe plan intern și extern, care se exprimă prin inserarea în topica tradițională bizantină, a unor elemente inspirate din arhitectura locală (cele mai evidente fiind bisericile în inconfundabilul stil moldovenesc, legat și de practica tablourilor votive), precum și influențe trecentiste și quatrocentiste italiene, care aduc cu sine secvențe arhitectonice din spațiul orașelor italiene de epocă. Ultimele, apar pe filiera așa-numitului curent „kastorian”, și se manifestă în special în decorul mural al bisericii Sf. Gheorghe din Hârlău (scena Triplei lepădări a lui Petru ș.a.). De remarcat aceste amprente ale peisajului urban renascentist în picturile bisericii Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul din Arbore (scena Chemarea Ap. Matei).