Criza sanitară condiționată de COVID-19, care a marcat în ultimii ani întreaga omenire, pe lângă faptul că a mobilizat breasla oamenilor de știință din domeniul medicinii, farmaceuticii, științelor biologice și chimie, a sugerat subiecte de cercetare și cercetătorilor din domeniul științelor umanistice. Valorizarea documentului de arhivă a luat amploare. Sistemul sanitar din Basarabia interbelică, are la bază cele două legi organice: „Legea Cantacuzino” promulgată în anul 1910 și Legea sanitară și de ocrotire, promulgată prin decretul regal nr. 2515/1930. După înfăptuirea Marii Uniri, pe parcursul anului 1919, special pentru Basarabia sunt adoptate trei legi: Legea cu privire la organizarea sanitară provizorie a Basarabiei, Legea privind trecerea serviciului sanitar al Basarabiei la Inspectorat și Legea de numirea medicilor. Obiectivul principal al tuturor acțiunilor întreprinse de către autorități, a fost axat pe identificarea soluțiilor de combaterea bolilor epidemiologice. Normele stipulate în textul „Legii Cantacuzino” sunt cu preponderență de reglementare și asigurare a medicinii preventive, a statului medicului sanitar și a corpului de medici auxiliari. Politicile sanitare derivate din normele legii din 1930, promovează și susțin medicina socială. Se întreprind diverse acțiuni de diseminarea eticii sanitare orientate maselor largi. În anul 1938, inclusiv și în Basarabia, se decide redactarea Monografiilor sanitare, parte componentă a campaniei sanitare organizată de către Ministerul Sănătății și Lucrărilor Sociale.