Problema compatibilității în drept are o istorie relativ îndelungată, căci încă în epoca interbelică doctrinarii francezi puneau subiectul interpretării dreptului în strânsă conexiune cu controlul de constituționalitate a legilor. Judecătorii constituționali desfășoară o dublă activitate de interpretare a Constituției și a legilor care sunt supuse controlului de constituționalitate. Experiența Consiliului Constituțional francez denotă preocupări serioase privind decelarea nu numai a literei, dar și (în primul rând) a spiritului legii. În acest demers judecătorii constituționali francezi printre multiplele sensuri ce poate avea o normă, enunță pe acel care este compatibil cu Constituția. În acest sens prezintă interes deciziile de conformitate sub rezervă, adică decizia de conformitate cu Constituția poate fi acceptată doar sub rezerva interpretării formulată de organul de control al constituționalității. Deciziile interpretative și tehnicile utilizate pentru a le emite sunt suple și foarte prudente. Deciziile interpretative ale Consiliului Constituțional francez au fost clasificate în trei grupuri: 1) deciziile interpretative restrictive, adică deciziile ce restrâng capacitatea normativă a legii interpretate, pentru a fi compatibilă cu Constituția; 2) Deciziile interpretative constructive, adică deciziile care adaugă textului ceea ce-i lipsește pentru a fi compatibil cu Constituția; 3) Deciziile interpretative directoare recomandă autorităților ce aplică legea respectarea unui principiu, formularea căruia este prea generală, ori chiar formulează însăși Consiliul un principiu derivat care se prezintă ca o continuare a celui constituțional. Deschiderea spre jurisprudența comparată, inclusiv cea constituțională, sunt la ordinea zilei și la noi, căci ea poate facilita procesul de edificare a statului de drept.