Diagnosticul dual (dublul diagnostic - DD) reprezintă co-existența simultană a unei tulburări psihiatrice (de axa I / II DSM III, IV) și a unei adicții la o substanța psiho-activă. Literatura definește DD ca asocierea adicție – tulburare psihiatrică. Literatura nu afirmă explicit formularea că DD derivă implicit din logica arborelui decizional pentru diagnosticul diferențial al tulburărilor listate în edițiile recente ale DSM, dar aceasta poate fi o explicație de vreme ce la toate clasele de tulburări algoritmul diagnostic DSM cere, de obicei ca ultim / penultim criteriu, excluderea utilizării unei substanțe psihoactive (care sa fie cauza simptomelor enunțate la criteriile anterioare). Dacă consumul substanței există vom avea implicit o patologie asociată și va trebui să o introducem ca atare în ecuația diagnostică și terapeutică pentru a adapta și tratamentul la obiectivele terapeutice duale / multiple, care presupun un alt plan terapeutic, adaptat pe termen scurt și lung. Un pacient cu DD are 2 (sau mai multe) afecțiuni care necesită fiecare dintre ele tratament adecvat, separat si / sau integrat. De exemplu peste ½ din pacienții cu depresie / tulburare bipolară au și o dependență, mai frecvent la alcool.Reciproca este valabilă: 41% dintre alcoolici au și o tulburare afectivă, 47% dintre alcoolici au și o tulburare anxioasă. DD este o consecința a introducerii clasificării (taxonomiei) categoriale neo - kraepeliniene (DSM III, 1980 și edițiile următoare ale DSM). Din punct de vedere clinic este o comorbiditate (co-ocurentă / apariția concomitentă a 2 tulburări: adicție cu un diagnostic considerat secundar. Se prezintă date epidemiologice și modalități clinice de prezentare a DD, precum și unele consecințe practice terapeutice și de organizare a asistenței psihiatrice in-patient și out-patient.