Într-o publicație științifică, R. Popov enunță că administratorul insolvabilității este persoană publică, mai precis – persoană învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public în sensul alin. (2) art. 123 CP RM [1]. Noțiunea „administrator al insolvabilității” este legată intim de alte noțiuni: „administrator autorizat”; „administrator provizoriu”; „lichidator”. În cadrul acestui studiu, ne propunem să stabilim dacă art. 123 sau 124 CP RM se referă la persoanele desemnate prin aceste trei noțiuni. În conformitate cu art. 2 al Legii nr. 161 din 18.07.2014 cu privire la administratorii autorizaţi (în continuare – Legea nr. 161/2014), noţiunea de administrator autorizat semnifică „orice persoană fizică învestită potrivit legii cu atribuţii de supraveghere şi/sau de administrare în cadrul procedurii succesorale, procedurii de insolvabilitate, procedurii de dizolvare judiciară și în alte cazuri prevăzute de legislaţie”. Acest articol, în coroborare cu Recomandarea Uniunii Administratorilor autorizaţi din Moldova cu privire la particularitățile aplicării alin. (8), (9) art. 68 cu alte prevederi ale Legii insolvabilității [2], ne ajută să conchidem că noțiunea „administrator autorizat” este una primară (de prim rang) față de noțiunile „administrator al insolvabilității”, „administrator provizoriu” și „lichidator” (i.e., pentru a fi administrator al insolvabilității, administrator provizoriu sau lichidator, este obligatoriu să ai calitatea de administrator autorizat). Administratorul autorizat este persoană publică (mai precis – persoană autorizată de stat să îndeplinească activităţi de interes public în sensul alin. (2) art. 123 CP RM). Această concluzie rezultă din lit. d) alin. (2) art. 6 al Legii nr. 161/2014: „În limitele prevăzute de lege, Ministerul Justiţiei [...] emite autorizaţii pentru activitatea de administrator [...]”. Potrivit alin. (1) art. 18 din aceeași lege, „autorizaţia pentru activitatea de administrator se eliberează [...] prin ordinul ministrului justiţiei [...]”. Conform alin. (1) art. 4 al Legii nr. 149 din 29.06.2012 a insolvabilității (în continuare – Legea nr. 149/2012), „participanţi la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul [...]”. Noțiunile „administrator al insolvabilității”, „administrator provizoriu” și „lichidator” se referă la ipostaze temporale diferite. În această privință, Legea nr. 149/2012 stabilește: „Atribuţiile administratorului provizoriu încetează în momentul desemnării administratorului insolvabilităţii/lichidatorului de către instanţa de insolvabilitate sau al respingerii cererii introductive în lipsa temeiului de insolvabilitate” (alin. (8) art. 25); „Atribuţiile administratorului insolvabilităţii încetează în momentul în care instanţa de insolvabilitate stabilește atribuţiile lichidatorului” (alin. (7) art. 63). Anumite dispoziții ale Legii nr. 149/2012 pot duce spre ideea că administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii și lichidatorul îndeplinesc condițiile stabilite în art. 124 CP RM: „Instanța de insolvabilitate nu are în competența sa atribuţii manageriale, acestea fiind exercitate de către administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii/lichidator [...]” (alin. (7) art. 5); „În cererea introductivă a debitorului trebuie să se indice [...] candidatura propusă la funcţia de administrator al insolvabilităţii/lichidator” (lit. h) alin. (1) art. 16); „În cererea introductivă a creditorului trebuie să se indice [...] propunerea candidaturii la funcţia de administrator provizoriu pe perioada de observare a debitorului” (lit. e) alin. (1) art. 20). Însă această primă impresie este falsă, deoarece nu are ca premisă luarea în calcul a altor prevederi ale Legii nr. 149/2012. Conform art. 2 alin. (5) art. 5, alin. (1), (2) și (4) art. 63 și art. 71 din această lege, administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii sau lichidatorul sunt desemnați ori destituiți de către instanța de insolvabilitate; instanța de insolvabilitate acceptă cererea de demisie a administratorului provizoriu, a administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului. Rezultă că administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii și lichidatorul sunt persoane publice, mai precis – persoane învestite de stat să îndeplinească activităţi de interes public în sensul alin. (2) art. 123 CP RM. Potrivit alin. (2) art. 1 al Legii nr. 149/2012, acest act legislativ nu se aplică băncilor. Lichidarea – benevolă sau silită – a unei bănci este efectuată în temeiul Legii nr. 550 din 21.07.1995 cu privire la lichidarea băncilor (în continuare – Legea nr. 550/1995). Anumite dispoziții ale acesteia duc spre ideea că lichidatorul băncii îndeplinește condițiile stabilite în art. 124 CP RM: „Lichidatorul are atribuţii depline şi exclusive de a conduce, a gestiona şi a controla banca” (alin. (1) art. 384); „[...] De la data retragerii licenţei [...] toate împuternicirile organelor de conducere ale băncii trec la lichidator, care devine unicul reprezentant legal al băncii” (lit. e) alin. (1) art. 385). Această primă impresie este veridică doar în parte. Or, din alin. (3) art. 381, alin. (7) art. 382 și alin. (1) art. 3813 ale Legii nr. 550/1995 (care fac parte din Capitolul VI1 „Lichidarea silită a băncii”) aflăm că lichidatorul băncii este numit în funcție sau destituit din funcție de către BNM; această autoritate publică acceptă cererea de demisie a lichidatorului băncii. În consecință, în cazul lichidării silite a băncii, lichidatorul este persoană publică, mai precis – persoană învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public în sensul alin. (2) art. 123 CP RM. Nu același lucru putem afirma despre lichidator în cazul lichidării benevole a băncii. Din art. 3816 și 3817 ale Legii nr. 550/1995 (care fac parte din Capitolul VI2 „Lichidarea benevolă a băncii”) desprindem că lichidatorul băncii (membrul comisiei de lichidare a băncii) este numit în funcție/destituit din funcție de către adunarea generală a acţionarilor. În acest caz, nu statul (reprezentat de BNM), ci banca învestește lichidatorul (membrul comisiei de lichidare a băncii) s-o gestioneze. În plus, în acord cu alin. (1) art. 73 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 privind societăţile pe acţiuni (în continuare – Legea nr. 1134/1997), coroborat cu alin. (1) și (2) art. 36 al Legii nr. 202 din 06.10.2017 privind activitatea băncilor, lichidatorul (membrul comisiei de lichidare a băncii) exercită atribuţii de dispoziţie în conducerea băncii. Ergo, în cazul lichidării benevole a băncii, lichidatorul (membrul comisiei de lichidare a băncii) cade sub incidența art. 124 CP RM. Precizăm că lichidarea benevolă a băncii este posibilă doar atunci când banca nu se află în situaţie de insolvabilitate. Din alin. (5) art. 230 și art. 231 Cod civil rezultă că lichidarea unei persoane juridice poate fi efectuată în afara procedurii insolvabilităţii. Prevederi similare conțin lit. a), pct. 2-5 lit. b) alin. 2 art. 34 al Legii nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (în continuare – Legea nr. 845/1992). În general, lichidarea unei persoane juridice poate fi silită (forțată) sau benevolă (voluntară). Cele două tipuri de lichidare a unei persoane juridice au la bază temeiuri legale diferite. Însă, pentru studiul de față, contează mai mult cine desemnează lichidatorul/administratorul fiduciar în cazul lichidării silite (forțate) și al lichidării benevole (voluntare). Astfel, de exemplu, conform alin. (2) art. 35 al Legii nr. 845/1992, „lichidarea întreprinderii se efectuează de comisia de lichidare sau de lichidator, desemnaţi de fondatori (asociaţi) sau, după caz, de instanţa de judecată”. În genere, lichidarea este silită (forțată) atunci când este decisă de: 1) instanța de judecată sau 2) BNM (în cazul băncilor). Lichidarea este benevolă (voluntară) atunci când este decisă de fondatori (asociaţi; acționari). Prin urmare, în cazul lichidării silite (forțate), lichidatorul (sau administratorul fiduciar în sensul art. 981 al Legii nr. 1134/1997) este persoană publică, mai precis – persoană învestită de stat să îndeplinească activităţi de interes public în sensul alin. (2) art. 123 CP RM. Per a contrario, în cazul lichidării benevole (voluntare), lichidatorul este persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în sensul art. 124 CP RM.