Dizabilitatea este o provocare tot mai serioasă atât la nivel mon­dial, cât şi în Republica Moldova, din cauza procesului de îmbăt­rânire a populaţiei, a migrației populației apte de muncă, a riscului de accidente, precum şi a numărului în creştere al cazurilor de afecţiuni cronice (diabet, boli cardiovasculare, cancer etc.). Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi este asigurată prin intermediul sistemului de asigurări sociale (pensii) şi prestaţii sociale, precum şi prin diferite servicii sociale. În conformitate cu prevederile legislative, persoana încadrată într-un grad de dizabilitate cauzat de o boală obişnuită beneficiază de o pensie de dizabilitate, dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare în raport cu vârsta la data constatării dizabilităţii.Vom defini cele două concepte de referință:ü Persoană cu dizabilităţi – este persoana cu deficienţe fizice, min­tale, intelectuale sau senzoriale, diverse deficienţe, care în inte­rac­ţiune cu diverse bariere/obstacole pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane. ü Capacitate de muncă – raportul dintre posibilităţile biologice individuale şi solicitarea profesională, care este determinată de abilităţile fizice şi intelectuale, precum şi de nivelul de integrare socioprofesională, ce ţine de pregătire şi de experienţă. Conform datelor statistice, pe parcursul anului 2018, în cadrul Con­siliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă au fost expertizate primar și repetat 50.500 de persoane (adulți și copii), dintre care au fost încadrate în grad de dizabilitate 45 957 de persoane (ceea ce constituie 91% din numărul de persoane expertizate), inclusiv 39 136 de adulți și 6 821 de copii. Persoanele adulte cu dizabilitate constituie 85,2%, copiii până la vârsta de 17 ani, 11 luni și 29 de zile – 14,8%. Analiza comparativă a datelor statistice privind structura dizabilității persoanelor adulte și copiilor, încadrate primar și repetat în grad de dizabilitate în anii 2017 și 2018, stabilește reducerea cu 23,2% a numărului total de persoane recunoscute cu dizabilități, precum și reducerea ponderii acestora din numărul total de adresări cu 3,5%. În anul 2018, comparativ cu anul 2017, s-a micșorat cu 25% numărul persoanelor adulte încadrate în grad de dizabilitate și numărul copiilor, recunoscuți cu dizabilități – respectiv cu 10,2%.În scopul analizei atitudinii beneficiarilor față de procesul de determinare a dizabilității și capacității de muncă a fost aplicată metoda interviului semistructurat cu 5 beneficiari, care dețin grad de dizabilitate cu diverse tipuri de afecțiuni și probleme sociomedicale. Aceste interviuri au permis studierea mai aprofundată a atitudinilor beneficiarilor, a nivelului lor de cunoaștere a procesului de deter­mi­nare a dizabilității și capacității de muncă, cât și a problemelor cu care se confruntă aceștia. De asemenea, am desfășurat și cinci interviuri cu asistenții sociali, care participă la procesul de determinare a dizabilității și capacității de muncă și care menționează recomandările sociale de care au nevoie beneficiarii, precum și cu 5 medici, care determină gradul de dizabilitate și capacitatea de muncă și care menționează recomandările de reabilitare medicală și cele de muncă.Din interviurile realizate cu experții, am constatat că aceștia cunosc cadrul legal național pe care trebuie să se bazeze în determinarea dizabilității și capacității de muncă și că îl respectă în activitatea sa. Medicii au relatat că întâmpină dificultăți la determinarea gradului de dizabilitate din motiv că nu pot să vadă fiecare beneficiar și nu pot cunoaște amănunțit despre starea acestuia, dar nu le expune medicului de familie. La expertiză, de către echipele de determinare a gradului de dizabilitate la adulți, sunt invitați doar acei beneficiari, care au menționat în cerere că vor să fie prezenți. În opinia asistenților sociali, cea mai mare dificultate o întâmpină în elaborarea recomandărilor de servicii, deoarece este nevoie de a discuta personal cu beneficiarul pentru a putea constata ce servicii sociale i se potrivesc și îi sunt indispensabile. În unele cazuri, beneficiarii în cerere menționează că au nevoie de asistent personal sau alte servicii sociale ce îi poate ajuta să-și îmbunătățească situația și să se reabiliteze mai rapid, dacă e posibilă reabilitarea. Atât medicii experți, cât și asistenții social sunt de părerea că e nevoie de o instruire calitativă, mai ales pentru situațiile când apar schimbări în cadrul legal.Ca rezultat al cercetării, au fost înaintate următoarele recomandări, care considerăm că vor fi utile în activitatea specialiștilor:ü Instruirea continuă a specialiștilor implicați în activitățile vizate.ü Crearea condițiilor logistice necesare pentru a putea examina beneficiarii de către specialiștii din domeniile medical și social.