Problema cotidianului în mediul rural din RSS Moldovenească este una de mare interes ştiinţific, deoarece istoriografia comunistă a prezentat realitatea în mod denaturat, oferind de multe ori imaginaţia drept realitate. Un rol deosebit în falsificarea/prezentarea denaturată a realităţii săteşti l-au avut scriitorii, inclusiv – unul din liderii scrisului „realismului socialist”, poetul-academician Andrei Lupan. Scopul studiului. În comunicarea respectivă vom prezenta câteva creații ale lui Andrei Lupan în care se reflectă viața cotidiană în satul basarabean după cel de-al Doilea Război Mondial. Opera lui Andrei Lupan este supusă ideologiei și cerințelor comuniste și face parte din literatura proletcultistă care reprezintă o sursă de informații pentru a descoperi realitățile epocii și pentru a înțelege modalitatea de reflectare a vieții cotidiene sub regimul comunist. Poetul, dramaturgul, eseistul Andrei Lupan s-a născut la 15 februarie 1912, în satul Mihuleni, Şoldăneşti, în familia lui Pavel şi Nadejda Lupan. A ocupat înalte funcţii de conducere: preşedinte (1963-1967) şi locţiitor al preşedintelui Sovietului Suprem al RSSM (1967-1971); preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1946-1955, 19581961), membru titular al Academiei de Ştiinţe din Moldova (din 1961). Era considerat unul dintre „fondatorii literaturii sovietice moldoveneşti”. I s-au conferit titlurile de Scriitor al Poporului din RSSM și de Erou al Muncii Socialiste. Andrei Lupan are o serie de poezii dedicate modului de viață socialist și, în special, activităților cotidiene la sat. Un loc important în literatura sovietică din această perioadă o are tema întoarcerii omului sovietic la munca pașnică. Scriitorii reflectau patosul muncii creatoare, care-i stăpânește pe foștii luptători, participarea lor la restabilirea gospodăriei ruinate a republicii: Întoarcerea acasă, Toamna nouă, Sat uitat – „au ieșit cu mic, cu mare/ oamenii la sărbătoare. ... slobod satul și pământul de/ … ogoarele te-or mulțumi bogate/ când tu-i păși cu oamenii la muncă”[1]. Un poem care trebuie menționat este Hat în hat și față-n față în care poetul reflectă trăirile țăranului în momentul în care el trebuie să aleagă între gospodăria sa individuală și gospodăria colectivă. Eroul poemului, aşa cum îl prezintă A. Lupan, țăranul simplu începe să înțeleagă adevărul timpului în care trăiește; el își dă seama că plugul cu boi aparține de acum trecutului[2]. Vieţii colhoznice i-a fost consacrată şi prima piesă importantă în „limba moldovenească” scrisă în spiritul „realismului socialist” – „Lumina”. Tema principală a piesei este conștiința țărănimii față de colectivizare. Poetul face referire la schimbările care au avut loc în satul basarabean – construcția uzinelor electrice, construcții de irigație, mecanizarea diferitelor lucrări agricole, instalarea radioului, lichidarea analfabetismului. Andrei Lupan este unul dintre cei care a scris mai mule articole cu referire la procesul propriu-zis al muncii, dar și despre făuritorii bogăției, ai pâinii. Prima schiță din volumul al III-lea al Scrierilor sale – ,,De-ar grăi pământul” – este un elogiu dedicat omului care lucrează în câmp. Dintre celelalte intervenții publicistice ale lui A. Lupan, axate pe tema muncii și plugarului, poate fi evidențiată cea întitulată ,,Vremea Coasei”, în care se vorbește despre satul moldovenesc, despre oamenii lui, viața satului și a oamenilor care cresc pâinea. Lupan are, de asemenea, și un eseu consacrat în mod nemijlocit pâinii și plugarului, întitulat ,,Tovarășul din câmp”, unde autorul preamărește importanța plugarului – ,,prin acest cuvânt ne-am deprins a exprima... simbolul muncii, al pământului, al pâinii”. Un alt poem, în titulat Laudă mâinilor, dedicat muncii, și anume, „mâinilor de muncitor, de tractorist. / Țărănești, vânjoase .../ Mâini, ca piatra aspre / Mâini sclipind de rod”, care aduc ,,pâinea / puhavă pe masa” [3]. Despre bogăția satelor colhoznice, atmosferei de fericire din țară, hărnicia țăranilor, A. Lupan scrie în poemul Sărbătoarea muncii: ,,Din larg în larg răsună bucuria/... Zavoadele mărețe și câmpia / Salută astăzi primăvara lor. / Îi sărbătoarea lumii muncitoare /...”[4]. Vieții din colhoz, A.Lupan dedică și poemul întitulat Colhozul nostru, în care poetul accentuează schimbările care au avut loc în satul moldovenesc odată cu formarea colhozului: ,,Era dealul ros pe costișă, / În marginea asta de sat. / Creșteau sub căldura la soare / Doar curpeni ghimpoși de cornuți, / ... Da azi – ian privește pe coastă, / De aici păn în zările largi, / Stă via colhozului nostru, / Legată la rând pe hărăgi…”[5]. Andrei Lupan a scris o literatură evident marcată de angajamentul social şi ideologic, însă, cu toate acestea, destinul său nu poate fi redus doar la atât[6]. Aflarea scriitorilor între cultură şi viaţa politică, socială şi economică e determinantă pentru imaginea artistului angajat din perioada sovietică, timp în care intelectualul deţinea un rol-cheie în statul-partid, aşa cum au fost concepute URSS şi fostele state din lagărul socialist. În opera lui Andrei Lupan satul basarabean după cel de-al Doilea Război Mondial este plin de entuziasmul ,,eliberării” de către puterea sovietică, e o atmosferă de sărbătoare, țăranii muncesc și culeg roadele bogate, proslăvesc munca colectivă. În realitate însă viața țăranului era altfel, urmează foametea și deportările care au marcat istoria secolului trecut pentru neamul nostru.