În anul 1812, Imperiul țarist a anexat un teritoriu care nu-i aparținea, introducând anumite legi și organe administrative care urmăreau scopul să supună populația unui imens proces de colonizare și deznaționalizare. Din momentul anexării teritoriului dintre Prut și Nistru, autoritățile țariste au manifestat un deosebit interes față de stările sociale din provincie. Prin acest amplu proces, țarismul a schimbat structura demografică a regiunii și a ademenit diferite naționalități, care au constituit baza burgheziei economice. Această ademenire s-a efectuat prin implementarea anumitor regulamente, care prevedeau multiple privilegii pentru populația alogenă. La 29 aprilie 1818 a fost adoptat Regulamentul organizării administrative a Basarabiei, în regiune fiind adoptată legislația rusă privind comerțul intern și extern. Burghezia comercială locală a fost egalată în drepturi cu cea din guberniile interne ruse, dar aceasta, nefiind organizată în ghilde, nu avea posibilitatea de a face comerț în guberniile ruse. La 17 februarie 1825 a fost adoptat Regulamentul privind comerțul în Basarabia, ce punea obstacole și mai mari negustorilor basarabeni, deoarece Regulamentul nu le acorda dreptul la exportul mărfurilor în Rusia. Conform reformei ghildelor din 1824, dreptul la comerț în Imperiu era doar privilegiul negustorilor angrosiști din primele două ghilde. În condițiile în care negustorii basarabeni nu erau organizați în ghilde, Regulamentul nu prevedea niciun fel de privilegii pentru ei, iar faptul că se permitea importul în Basarabia a tuturor mărfurilor ruse, fără plata taxei vamale, îi defavoriza pe localnici și mai mult. La 26 septembrie 1830 în Basarabia se implementează Regulamentul ghildelor. Conform lui negustorii din Basarabia erau împărțiți în trei ghilde: mica burghezie comercială, țărănimea comercială de patru categorii și vânzătorii de două clase. Regulamentul mai menționa că pentru a facilita aplicarea acestui nou sistem în Basarabia negustorilor autohtoni, începând cu anul 1831, li se vor acorda privilegii pe o perioadă de 10 ani, fără a fi scutiți însă de achitarea impozitelor locale. Privilegiile prevedeau scutirea negustorilor, a mic-burghezilor și a țărănimii comerciale în decursul primilor 5 ani de achitarea taxei pentru certificatele comerciale, pentru veniturile comerciale obținute; în următorii 3 ani, pentru certificatele comerciale se încasa doar a patra parte din prestațiile de ghildă, iar în ultimii 2 ani – jumătate. Încă o prevedere era faptul că în primii 5 ani ei erau scutiți de unele amenzi, în caz de neprocurare la timp sau cu întârziere, a certificatelor comerciale, iar în următorii ani aceste amenzi urmau să fie încasate în corespundere cu mărimea taxei achitate în acești ani – o pătrime și o jumătate din suma amenzii. Dar situația burgheziei comerciale basarabene autohtone nu s-a schimbat, din cauza că concomitent cu privilegiile acordate negustorilor, Regulamentul ghildelor din 1830 prevedea și o serie de privilegii pentru negustorii alogeni. Începând cu anul 1831, se acordau privilegii pentru 10 ani negustorilor ruși, dar și de alte naționalități, pentru a stimula comerțul și a contribui la instituirea anumitor întreprinderi comercial-industriale în regiune. Asemenea privilegii se acordau doar negustorilor străini care s-au transferat cu traiul în Basarabia sau care vor manifesta dorința să se transfere în această perioadă de 10 ani, să primească supușenia rusă și să se înscrie în rândurile burgheziei comerciale basarabene. Privilegiile urmau a fi acordate negustorilor străini începând cu data intrării în vigoare a decretului – 1 ianuarie 1831, nu începând cu ziua depunerii jurământului de credință Rusiei, din considerentul ca fiecare dintre ei să se folosească de privilegiile respective numai în limitele perioadei de timp stabilite pentru ele. Negustorii din guberniile interne ruse puteau beneficia de privilegii numai în două cazuri: erau înscriși în categoria negustorilor basarabeni până la adoptarea structurii de ghildă; nu plăteau prestațiile de ghildă în orașele ruse. Aceste condiții erau și pentru țărănimea comercială rusă care se ocupa cu comerțul în Basarabia. Negustorii din guberniile interne rusești, care nu erau înscriși în categoria negustorilor basarabeni, dar care aveau în Basarabia viză permanentă de reședință și se ocupau cu comerțul, puteau primi certificate comerciale doar după achitarea deplină a taxelor de ghildă. Regulamentul din 1830 nu prevedea că privilegiile se răspândesc asupra evreilor din străinătate, cărora le era interzis să treacă cu traiul în Rusia. Ulterior însă, la 15 ianuarie 1831, țarismul a făcut unele concesii negustorilor din guberniile ruse de care au beneficiat evreii expulzați din Sevastopol și Nikolaev. Astfel, conform Regulamentului din 1830, pentru a se putea ocupa cu comerțul, era nevoie de prezentarea certificatelor comerciale. Pentru a obține certificate comerciale, era necesar de a prezenta în Duma orășenească sau în Ratușă informații în scris despre situația financiară, indicând concomitent și capitalul comercial declarat al negustorului. Alături de aceste Regulamente, la începutul secolului XIX, Imperiul țarist a acordat anumite privilegii orașelor, care aveau o importanță economică majoră, cum ar fi Ismail, Reni, Chișinău. Drept consecință, un număr relativ de mare de negustori alogeni s-au stabilit în aceste orașe, devenind negustori de primele două ghilde. Din cauza că negustorii basarabeni nu aveau resurse financiare destule pentru achitarea certificatului comercial, ei nu au putut deveni negustori de ghilda întâi sau doi, unii dintre ei abia au devenit negustori de ghilda a treia, mulți dintre aceștia ruinându-se ulterior. Datorită Regulamentelor adoptate de către Imperiul țarist și privilegiilor acordate negustorilor alogeni, sferele comerciale au fost acaparate de către alogeni, negustorimea basarabeană, ocupându-se cu comerțul mărunt și fiind limitată în așa-numitele privilegii. Astfel, politica comercială a țarismului în Basarabia purta un caracter colonial și era dictată de interesele economice și politice ale Imperiului Rus.