Generaliter, infracţiunea fapt consumat este raportată momentului de finalizare a actelor de executare propriu-zise a faptei prejudiciabile şi înfăptuirii integrale a conţinutului obiectiv al infracţiunii. Astfel, decisiv pentru identificarea momentului de consumare a unei infracţiuni este modul în care norma de incriminare formulează conţinutul incriminării. În acord cu prevederile alin.(1) art.159 CP RM, conţinutul de bază al incriminării presupune întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită: a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale; c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii; d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii; e) în condiţii antisanitare. De aici apare ca firească întrebarea: Este oare infracţiunea de provocare ilegală a avortului în varianta sa tip o infracţiune de rezultat (materială) sau o infracţiune formală? Răspunsul la această întrebare ne va permite să identificăm la concret momentul de consumare, eventualitatea angajării în discuţie a raportului de cauzalitate, dar deopotrivă, ne va oferi posibilitatea de a determina dacă infracţiunea este susceptibilă unor modalităţi ale tentativei. Întrebarea ridicată este una de maximă complexitate. Aceasta deoarece, sintagmei „întreruperea cursului sarcinii”, de care uzează legiuitorul în conţinutul incriminării, i se atribuie fie rolul de faptă prejudiciabilă, fie rolul de urmare prejudiciabilă. În funcţie de această catalogare, literatura de specialitate planează între conceperea acestei infracţiuni ca fiind formală sau materială.  Bunăoară, autorii care concep această infracţiune ca fiind materială, consideră că infracţiunea se consumă din momentul întreruperii de facto a sarcinii victimei [1, p.19; 2, p.98 etc.], indiferent de momentul în care se realizează, dar nu mai târziu de începerea procesului naşterii, deoarece după acest moment, viaţa nou-născutului este protejată prin incriminarea omorului, nu însă a provocării ilegale a avortului [3, p.297]. Atribuindu-i întreruperii sarcinii rolul de urmare prejudiciabilă (imediată), se invocă obligativitatea de a se stabili legătura de cauzalitate dintre fapta avortivă şi întreruperea cursului sarcinii [4, p.77; 5, p.185]. În aceeaşi ordine de idei, se relevă că urmarea imediată poate avea loc: fie prin uciderea produsului de concepţie înăuntrul uterului, chiar şi neurmată de expulzare; fie prin expulzarea produsului de concepţie, datorită folosirii de mijloace avortive efectuate, dacă moartea acestuia s-a produs înaintea, în timpul sau imediat după expulzare [6, p.65]. Mai explicit, se susţine că consumarea faptei are loc în momentul în care s-a întrerupt cursul firesc al sarcinii, indiferent dacă produsul concepţiunii era mort sau dacă acesta a fost expulzat ori eliminat viu şi indiferent dacă a continuat sau nu să trăiască [7, p.297]. Dimpotrivă, cea mai mare parte dintre autori consideră că componenţa infracţiunii de provocare ilegală a avortului este formală [8, p.84; 9, p.16; 10, p.113 etc.]. Astfel, unii promotori ai acestei viziuni consideră că infracţiunea se consumă din momentul îndepărtării fătului din uterul matern, adică din momentul întreruperii ireversibile a sarcinii [11, p.91], indiferent dacă se cauzează sau nu prejudiciu sănătăţii femeii [12, p.103]. Considerăm drept defectuoase aceste viziuni, întrucât se află în contradicţie cu natura medicală a întreruperii cursului sarcinii. Astfel, întreruperea ireversibilă a sarcinii nu se reduce doar la ipoteza expulzării fructului concepţiei. Este posibilă întreruperea ireversibilă a sarcinii şi în ipoteza unui avort incomplet, manifestat prin moarte fetală cu retenţia fătului mort în uter, deci neurmat de expulzare. Iată de ce, considerăm că în varianta tip a art.159 CP RM, infracţiunea se consumă nu numai atunci când în urma acţiunilor avortive a urmat întreruperea sarcinii manifestată prin expulzarea fructului concepţiei, dar şi în situaţia suprimării produsului de concepţie înăuntrul uterului, neurmată de expulzare. Astfel, expulzarea fructului de concepţie a cărei viaţă a fost suprimată in utero reprezintă infracţiune fapt epuizat. Din aceste raţiuni, nu putem agrea opinia potrivit căreia până la momentul îndepărtării fătului din uterul matern se impune o tentativă la provocarea ilegală a avortului [13, p.113]. Revenind la problema identificării modalităţii componenţei infracţiunii, prevăzută la varianta-tip a art.159 CP RM, sintetizăm că părtaşii raportării provocării ilegale a avortului la categoria infracţiunilor formale susţin lipsa urmării prejudiciabile motivând că legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de survenire a prejudiciului sănătăţii femeii [14, p.103; 15, p.32]. Această viziune ridică următoarea întrebare: Dacă legiuitorul în varianta-tip nu condiţionează existenţa infracţiunii de cauzarea unei daune sănătăţii femeii, de ce se susţine [16, p.102] că obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de sănătatea femeii însărcinate? Deoarece obiectul juridic special este o reflecţie inversă a ceea ce alcătuieşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, considerăm că în cazul art.159 CP RM, obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale cu privire la întreruperea cursului sarcinii în condiţii de siguranţă pentru sănătatea şi viaţa femeii însărcinate. Există cel puţin două argumente care vin în susţinerea opiniei etalate: 1) infracţiunea prevăzută la art.159 CP RM se atribuie tipologiei – Infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei; 2) art.159 CP RM incriminează întreruperea sarcinii în condiţii improprii sau realizate de persoane necalificate, deci contrar dezideratelor înscrise în Ordinul Ministerului Sănătăţii cu privire la efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii în condiţii de siguranţă, nr.647 din 21.09.2010 [17]. Este adevărat că infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.159 CP RM se reţine la calificare, fără a-i fi lezată efectiv sănătatea femeii însărcinate căreia i se întrerupe cursul sarcinii. Aceasta însă nu înseamnă că latura obiectivă este formată doar dintr-o acţiune prejudiciabilă. Astfel, reieşind din textul de lege, activitatea infracţională este desemnată de substantiv provenit dintr-un verb – „întreruperea”, fiind utilizată concomitent pentru a descrie verbum regens, adică acţiunea incriminată şi urmarea prejudiciabilă. În aşa mod, din punct de vedere tehnico-legislativ, rezultatul infracţional este comprimat în acţiunea incriminată. În acelaşi timp, din punctul de vedere al realităţii de fapt, acţiunea şi urmarea sunt distincte; or, există în realitatea obiectivă o urmare nemijlocită distinctă de acţiunea incriminată. În concluzie, în varianta-tip, provocarea ilegală a avortului (alin.(1) art.159 CP RM) este o infracţiune materială, presupunând în orice caz ca manoperele avortive să fi avut ca rezultat întreruperea cursului firesc al sarcinii.