Non bis in idem, reprezintă o garanţie procesuală în materie penală. Principiul stabileşte interdicţia de urmărire, judecare, precum şi pedepsire a persoanei pentru fapta pentru care anterior a fost sancţionată. Esenţa principiului porneşte de la ideea potrivit căreia fiecare infracţiune poate genera în sine doar o singură posibilitate de pedepsire. Aceasta şi reprezintă o apreciere echitabilă a unui proces de realizare a justiţiei şi tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru fapta comisă. Pentru a garanta un nivel înalt al siguranţei şi securităţii fiecărui individ, acest principiu a devenit o regulă prohibitivă care impune statelor de a se abţine de la acţiuni arbitrare în acest domeniu. Totuşi, până astăzi această regulă a reuşit să-ţi contureze imaginea mai mult sub aspectul unei interdicţii strict naţionale decât sub aspectul unei interdicții în ce priveşte cooperarea interstatală.  Principiul non bis in idem a devenit o regulă fundamentală a desfăşurării echitabile a procesului penal naţional, odată ce a fost reglementată în actele internaționale în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului. Potrivit art.4 din Prot.7 al CEDO, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit de jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii aceluiaşi stat. În sens mai concret, daca un stat a adoptat o hotărâre definitivă prin care persoana a fost pedepsită pentru fapta sa, atunci autorităţile acestui stat nu vor mai putea reveni la urmărirea, judecarea sau pedepsirea acestei persoane pentru infracţiunea care a făcut obiectul procesului anterior.  Specificul acestei reglementări este de a determina şi garanta drepturile fiecărei persoane în raport cu autorităţile de stat. Mai exact, de a garanta raporturi juridice pe verticală, între autorităţile statului şi persoanele care se află pe teritoriul acestuia. Statul se obligă să respecte şi să garanteze principiul non bis in idem doar la nivel naţional. În acest caz, regula nu dă valoare absolută principiului şi nu oferă protecţie împotriva unei condamnări pentru aceeaşi faptă din partea jurisdicţiilor unui stat străin.  Deşi s-a creat aparenţa că principiul dat are mai mult o aplicabilitate strict limitată în spaţiu, fiind considerat o regulă impusă fiecărui stat în limitele jurisdicţiilor sale, problema aplicabilităţii principiului non bis in idem provoacă mai multe discuţii în materia cooperării la nivel internaţional. Într-o ţinută modernă, cooperarea internaţională în materie penală este interpretată ca o responsabilitate a statelor de a-şi aduce aportul la o activitate comună în vederea garantării securităţii şi justiţiei la nivel universal.Existenţa cel puţin a unui element de extraneitate în cadrul raporturilor de drept penal împiedică derularea procesului penal în limitele teritoriale ale unui singur stat, implicând contribuţia şi a altor state la înfăptuirea justiţiei. Se poate întâmpla ca latura obiectivă a unei infracţiuni să fi fost executată în întregime sau în parte pe teritoriul mai multor state, în alte cazuri subiecţii infracţiunii să fi fost cetăţeni străini sau apatrizi, sau chiar activitatea infracţională desfăşurată să fi atentat la obiectul material ce se află pe teritoriul unui alt stat. Acestea sunt câteva situaţii în care, de jure se naşte o obligaţie juridică pentru fiecare stat interesat de a trage făptuitorul la răspundere penală.  Ce se întâmplă totuşi cu respectarea regulii de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă, atunci când fapta poartă un caracter transnaţional şi depăşeşte în aşa fel jurisdicţiile unui singur stat şi în ce măsură este asigurată realizarea acestui principiu la nivel internaţional. Teoria dreptului internaţional penal a calificat acest principiu drept o excepţie de la regulă. Raţionamentul acestei opinii se întemeiază pe o concepţie care deseori contrazice ideea că „fiecare infracţiune poate genera în sine doar o singură posibilitate de a pedepsi persoana” or, susţine necesitatea de a respecta principiul suveranităţii statelor şi autodeterminării ordinii interioare de autorităţile statele, excluzând astfel anumite obligaţii impuse în acest sens din exterior. Statul are dreptul să ţină cont de situaţia creată, dar nu este obligat să o respecte în totalitate, or contrar ar fi o limitare de a înfăptui justiţie pe propriul său teritoriu. Pornind de la faptul că respectivul principiu reflectă echitatea unui proces penal naţional, consecinţele negative care apar ar determina motivat un alt stat interesat să nu ţină cont de efectul non bis in idem. În special, ne referim la decizia primului stat interesat de a urmări sau judeca o anumită faptă, sau de aprecierea proporţionalităţii pedepsei stabilite în raport cu fapta comisă şi în raport cu cetăţenii acestui stat etc. Transferul de proceduri în materie penală reprezintă o modalitate relativ nouă de realizare a cooperării juridice internaţionale în materie penală, care vine să stabilească nişte reguli clare de instrumentare a unui proces penal la nivel internaţional, excluzând într-o măsură dubla răspundere pentru aceeaşi faptă. Este un important şi eficient act de solidaritate şi întrajutorare a statelor în lupta împotriva fenomenului infracţional. Această instituţie vine să completeze lacunele în materie de protecţie juridică a drepturilor omului la nivel internaţional, dar şi de facilitare a cooperării interstatale pe un domeniu specific în materie penală. Transferul de proceduri în materie penală constă în transmiterea procedurii de urmărire sau judecare unei infracţiuni concrete, din competenţa autorităţilor unui stat în competenţa autorităţilor altui stat. Concomitent, implicând responsabilitatea statelor participante la acest raport, de a efectua anumite acţiuni cu caracter naţional ce vor influenţa soarta de viitor al procesului penal. Această practică de cooperare se consolidează pe principii care pot asigura respectarea regulii non bis in idem la nivel internaţional, chemând statele să negocieze forma de tragere la răspundere, procesul de tragere la răspundere, aşa încât acest act să fie unul proporţional faptei, iar făptuitorul să nu răspundă dublu pentru aceeaşi faptă comisă.  Convenţia Europeană privind Transferul de Proceduri în materie penală este, poate, primul act normativ internaţional care recomandă expres statelor soluţii în ce priveşte eventualele conflicte de natură să afecteze siguranţa persoanelor acuzate. Republica Moldova a aderat la aceasta Convenţie în anul 2006 prin aceasta exprimându-şi intenţia de a coopera pe acest domeniu la nivel internaţional. Titlul V din Convenţie întitulat Non bis in idem, are o reglementare de recomandare, iar statele nu sunt obligate să ţină cont de ea.  O altă soluţie, care ar implica protecţia drepturilor omului şi evitarea încălcării regulii non bis in idem, sunt ansamblul actelor de cooperare bilaterală între state, care într-o măsură directă, au o forţă de aplicabilitate mai mult obligatorie decât de recomandare. În prezent, Republica Moldova a încheiat tratate de colaborare bilaterală în materie penală cu 7 ţări printre care se numără: România, Ucraina, F.Rusă, Letonia, Azerbaidjan.  Aprecierea corectă a realizării la nivel internaţional al principiului non bis in idem este o garanţie prin care se asigură un proces echitabil de înfăptuire a justiţiei, astfel este iminent actul de disponibilitate a statelor de a coopera în această materie, în mod eficient şi operativ.